Deși nu sunt străin de ceea ce presupune o mutare dintr-un apartament în altul sau pur și simplu de mutarea unor corpuri de mobilier, am aflat câteva chestii interesante de la Mutari.ro, o companie care se ocupă de transporturi și mutări în București.

De exemplu, atunci când te muți merită să apelezi la firme care au șoferi cu experiență. De ce? Păi, există nenumărate neplăceri pe care le poți avea atunci când lucrezi cu persoane neavizate.

În primul rând este vorba de lipsa lor de experiență. O persoană lipsită de experiență la volan îți poate deteriora bunurile transportate, ca să nu mai zic că în cazul în care cauți prețul cel mai mic de pe piață, s-ar putea să te trezești și cu transportul ”incomplet” ca să-i zicem așa. Apoi, vorbim de bun simț și punctualitate. Atunci când lucrezi cu o firma de mutări mobilă ai mai multe șanse să obții o experiență plăcută.

În general, firmele care se ocupă cu un serviciu de acest gen sunt mult mai de încredere decât alte resurse. Plus că fiind firme, pot fi mult mai ușor trase la răspundere pe cale juridică.

O altă chestie de care merită să ții cont este cum încarci marfa în mașinile de transport. De exemplu, dacă arăți de înainte unor specialiști cu experiență zona care urmează a fi mutată, s-ar putea să ieși mai ieftin cu tot.

De ce? Pentru că dacă faci lucrurile cum te taie pe tine capul, s-ar putea să ai nevoie de 2-3 mașini atunci când un specialist îți poate compartimenta cele necesare într-o singură mașină, maxim două. Nu uita că atunci când vorbim despre transporturi și mutări, mai multe mașini înseamnă mai mulți bani cheltuiți. Iar o firmă cu experiență te poate scăpa de toate aceste cheltuieli inutile. Plus că te poate consilia și pe aspecte la care nu te-ai gândit.

Și nu în ultimul rând, avantajul de a lucra cu o firmă de transport mobilă sau de mutări este că vei primi factură pe serviciile plătite, aspect foarte important. Știu, poate sună ciudat să exprim acest lucru ca pe un avantaj, dar credeți-mă că știu câteva insight-uri din domeniu.